Ziarul „Zorile Bucovinei” : Vizita delegaţiei române la Universitatea din Cernăuţi

În cadrul întâlnirii de la Catedra de Română, la care au participat dnle Cristina Paladean, şefa Catedrei, prof. Felicia Vrânceanu şi Veronica Todoşciuc, delegaţia română a avut un dialog constructiv cu primul prorector al Universităţii Cernăuţene Vasâl Babuh, care a adus mulţumiri Guvernului român pentru ajutorul şi sprijinul acordat Ucrainei în acest groaznic război, declanşat de ocupanţii ruşi, relevând activitatea fructuoasă şi pozitivă a profesorilor ucraineni şi români, a opinat pentru acordarea de către România a unei burse speciale pentru cel mai bun student, precum ar fi „Mihai Eminescu” sau „Grigore Bostan”, dorinţă expusă şi de şefa catedrei Cristina Paladean „de a acorda o bursă de excepţie pentru cel mai bun student”.

Conştientizând că cel mai bun cadou din partea României pentru studenţii de la Catedra de Filologie Română şi Clasică a Universităţii „Iu. Fedkovyci” din Cernăuţi ar fi bursele, dna Cristina Paladean, şefa Catedrei, ne-a insuflat speranţă în dăinuirea în Ţara de Sus a Moldovei lui Ştefan cel Mare a limbii române prin sporirea numărului de studenţi bursieri – 10 faţă de 7 anul precedent. Dl Secretar de Stat asigurând-o că vor face tot posibilul ca studenţii români din Cernăuţi să obţină burse echivalente cu cele ale studenţilor din România.

Dl Secretar de Stat a menţionat că ar fi minunat ca toţi studenţii să obţină burse din partea statului român, doar mai întâi trebuie să fie semnat acordul cu Ucraina: „Am trecut pandemia, acum războiul e mai grav, să ne întoarcem unul către celălalt, să trăim reciprocitatea. Ce nu ne place să nu-i facem celuilalt. Continuăm cele puse în aplicare, viitorul trebuie făurit într-un adevărat parteneriat, împreună putem rezolva mai multe probleme”, a conchis dl Gheorghe Cârciu.

Vizita delegaţiei române s-a încheiat la Universitatea din Cernăuţi cu un tur ghidat de dna Angela Botă, care a înviat momente sublime din istoria fostei Reşedinţe Mitropolitane, în Sala Sinodală a căreia, la 28 noiembrie 1918 a fost semnat actul Unirii Bucovinei cu Regatul României.

Ziarul „Zorile Bucovinei”

Lasă un răspuns